Geții și triburile getice: curajul în fața expediției lui Darius cel Mare, așa cum relatează Herodot în istoria geților

Pe scurt:

• Geții au fost atestați istoric în secolul al VI-lea î.Hr., atacând armata persană a lui Darius cel Mare
• Tracii, un popor războinic, au inclus geții, care erau organizați în triburi și clanuri
• Herodot menționează că geții practicau ritualuri de nemurire și erau cei mai viteji dintre traci
• Uniunea de triburi getice a aplicat o strategie de hărțuire împotriva armatei persane, evidențiind curajul lor

Mențiuni istorice ale triburilor getice

Prima atestare istorică a triburilor getice datează din secolul al VI-lea î.Hr. O uniune puternică de triburi getice a atacat cu mult curaj o vastă armată persană, care se îndrepta într-o expediție de pedepsire a sciților. Motivele pentru care geții s-au implicat în acest conflict rămân neclare până în prezent.

Tracii, un popor războinic

Tracii au fost considerați printre cele mai numeroase și puternice popoare ale Europei antice, conform autorilor din Antichitate. Herodot menționa că „neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor”. Specialiștii sugerează că tracii reprezentau o sinteză etnică între triburile locale și neamuri indo-europene, vorbitoare a unei limbi din grupul satem, apărută în jurul anului 2000 î.Hr., în Epoca Bronzului.

Informațiile despre traci sunt abundente, atât din surse scrise, cât și arheologice, având în vedere că aceștia au ocupat un teritoriu extins, incluzând zone din România, Bulgaria, nordul Macedoniei, Albania, Bosnia și nord-vestul Turciei. Tracii erau cunoscuți ca un neam războinic, dedicat păstoritului și mercenariatului, fiind împărțiți în aproximativ 100 de triburi. Printre acestea, geții, o populație cu o reputație distinctă în lumea antică, se aflau la nord de Dunăre.

Geții în istoria antică

Geții sunt menționați de autori antici, precum geograful Tucidide, care scria în secolul al V-lea despre ei ca trăind dincolo de Munții Haemus. Strabon adăuga că geții locuiau de-o parte și de alta a Dunării. Cercetările arheologice confirmă că acești geți trăiau pe un teritoriu extins, de la sudul Carpaților Meridionali până la Dunăre, având contacte cu diverse culturi, inclusiv cu tracii odrizi, ilirii și grecii de pe litoralul pontic.

Geții erau crescători de cai și au adoptat tehnici de război de la sciți, inclusiv arta trasului cu arcul din goana calului. În România, erau organizați în triburi și clanuri, având centre de putere fortificate, care le ofereau adăpost în fața atacurilor sciților. Cetățile de la Stâncești, în județul Botoșani, ilustrează această organizare militară, având o suprafață de 80 de hectare, înconjurate de valuri de pământ și palisade.

Expediția lui Darius cel Mare

Geții sunt menționați pentru prima dată în istorie de Herodot, în contextul expediției lui Darius cel Mare din anul 513 î.Hr. Acesta a întreprins o campanie de pedepsire a sciților, care provocaseră daune în provinciile asiatice ale Imperiului Persan. Herodot notează că, înainte de a ajunge la Dunăre, Darius a supus geții, care practicau ritualuri de nemurire, menționând că aceștia erau cei mai viteji și drepți dintre traci.

Atacul geților asupra armatei persane

Armata lui Darius, estimată de autori antici la 700.000 de soldați, a traversat Tracia și a ajuns în stepele nord-pontice. În timp ce majoritatea triburilor din Balcani s-au supus regelui persan, geții nord-dunăreni au fost cei care au îndrăznit să atace această armată uriașă. Se presupune că atacul a fost inițiat de o uniune de triburi getice, care au aplicat o strategie de hărțuire, inspirată de metodele sciților. Această acțiune a evidențiat curajul și determinarea geților în fața unei forțe superioare.

Sursa originală a acestui articol este https://adevarul.ro/stil-de-viata/magazin/cand-au-aparut-getii-pe-scena-istoriei-singurele-2406747.html